Cristian Manea

vineri, 30 decembrie 2011

Momente de sinceritate


      Ce te obsedeaza cel mai mult, mai ales cand te simti ranit si vulnerabil?

        In ce fel de conditii nu functionezi pe cat de bine si de eficient ai putea?

      Care sunt aspectele din stilul tau de viata care sunt in mod special nesanatoase?

      Care sunt relatiile tale cele mai conflictuale si mai disfunctionale?

    Unde iti tii durerea?

  Ce minciuni iti spui?

 Ce eviti sau de ce te ascunzi de cele mai multe ori?

  Cine te afecteaza cel mai mutl si ce inseamna asta?

 Care sunt problemele nerezolvate care te-au chinuit toata viata?

  Ce ti se pare amenintator la aceste intrebari?

joi, 29 decembrie 2011

Invata sa asculti cu inima !
           
            Cu totii avem probleme, dificultati si de multe ori in primele raze ale diminetii nu mai vedem nimic altceva decat perspectiva inecata in incertitudine si nesiguranta a vietii. Ridicam capul si mergem mai departe, pe drumuri nestiute, multe dintre ele zadarnice in cautarea a ceea ce noua, de multe ori, ne place sa numim „un suflet cald”.

            Emotii, sentimente, furie, toate se aduna zi dupa zi. Paradoxul apare atunci cand ne gandim ca, desi traim intr-un oras alaturi de alte milioane de oameni, ne simtim singuri. Singuri intr-o lume grabita, pragmatica, aproape mecanica. Rupti de valori, de natura, de noi insine, multi nu reusim sa gasim ceea ce a inceput sa devina un fel de „rara avis” in zilele noastre, si aici ma refer la prietenie..., la acel sentiment cald, pe care il ai atunci cand poti sa impartasesti celui de langa tine intimitatea gandurilor si a trairilor tale. Suntem atat de diferiti si totusi atat de apropiati in nevoi, in trairi, in sperante.
            Privesc orasul in miscare, oamenii prinsi in ceea ce filosofia orientala numea „maya”, iluzia vietii si, ma intreb cati dintre noi au un prieten adevarat, cati dintre noi sunt cu adevarat ascultati.
 Desi nu pare, ascultarea este unul dintre cele mai dificile lucruri, pentru ca ascultarea adevarata nu se face cu mintea, ci cu inima, este un act intim, aproape sacru. A-ti deschide sufletul, a arata o parte din ceea ce esti tu cu adevarat, reprezinta un dar, poate cel mai autentic pe care oamenii si-l pot face unul altuia. Societatea in care traim ne-a desprins insa de esenta noastra, de calitatea de oameni cu suflet si ne-a impins intr-o lume a conceptelor, a etichetelor mentale, a analizelor si a rezultatelor imediate, cuantificabile.
Ascultarea a devenit ceva necesar in sensul de a putea trage rapid o concluzie sau a putea pune o eticheta. Insa este un lucru teribil de trist sa vezi cum cei de langa noi, aproape fara sa clipeasca si fara sa prinda esenta incep sa ne dea sfaturi, sa ne spuna cum vad ei rezolvarea, sa ne certe sau sa ne reproseze, uitand esenta ascultarii.
            Ascultarea in sine este un act terapeutic, ascultarea cu inima este adevarata ascultare. Atunci ar trebui sa fii  prezent, sa fii acolo si nimic din ceea ce esti tu sa nu compare, sa nu evalueze si sa nu se erijeaza intr-un cunoascator care rapid sa fabrice „reteta fermecata a iesirii din criza”.
Deschide-ti inima si asculta, in primul rand asculta. Iar daca cu adevarat iti doresti sa-ti ajuti prietenul poti incerca una dintre tehnicile care iti aduc rapid  ameliorarea considerabila a capacitatii de ascultare si asta fara a fi nevoie sa ajungi psiholog.
Metoda a fost dezvoltata de Stuart si Liberman, un psiholog si respectiv un medic de familie din New Jersey. Tehnica lor consta in cinci intrebari, care ne pot face sa auzim ce nu am auzit niciodata, apropiindu-ne astfel de oamenii care conteaza cel mai mult in viata noastra: iubiti, parinti, copii, prieteni. Metoda se numeste „CEDFE”.
C – „Ce s-a intamplat?”. Este foarte important sa putem stabili o conexiune cu persoana care se afla in fata noastra si pentru a reusi trebuie mai intai ca ea sa povesteasca ce i-a produs atata suferinta, fara sa o intrerupem, fara sa intram in detalii.
E – „Emotia”. Orice lucru care ne afecteaza trezeste in noi o emotie puternica, si o intrebare de genul „ Ce emotie ai simtit?” s-ar putea sa ne dezvaluie lucruri surprinzatoare.
D – „Dificultate maxima”. Este demonstrat si testat de multi ani in cabinetele de psihoterapie ca cea mai buna cale de a intelege emotia si durerea cu care ne confruntam este sa coboram pana in adancul ei. Numai de acolo, aducand lumina putem sa intelegem si sa integram evenimentele neplacute ale vietii noastre. Chiar daca pare ca punem degetul pe rana, putem intreba „Care a fost lucrul cel mai dificil al experientei”?
F – „Face fata”. Dupa ce emotia a fost eliberata, o intrebare de genul „Ce te ajuta sa Faci Fata?” poate scoate la lumina resursele pe care fiecare le are si cu care poate mult mai usor sa infrunte situatia.
E – „Empatie”. Este intoteauna util ca la sfarsitul unei discutii sa ne exprimam sincer sentimentele pe care le-am avut in timp ce ascultam, ce stari si sentimente am impartasit cu persoana din fata noastra.
Stiu ca poate parea simplist, ca o alta „reteta magica”, gen „5 pasi spre fericire” insa aceasta metoda poate fi considerata  ca fiind doar un reper de comportament.
Mi-am dorit sa intelegem  ca ascultarea presupune mult mai mult, este o stare de spirit, este o alta atitudine. Ascultarea inseamna inima mea alaturi de inima ta.
Invata sa asculti cu inima !

 Cristian Manea - Psiholog

marți, 27 decembrie 2011

Atasamentul victimei fata de agresor

In ultimul deceniu, studiile care monitorizeaza cazurile de violenta familiala si intrafamiliala au cunoscut o larga dezvoltare datorita multiplelor valente psiho-sociologice pe care le implica. Ca o constatare paradoxala, aceste studii demonstreaza ca cea mai mare parte a persoanelor care sunt supuse violentelor, nu adreseaza plangeri la autoritatile abilitate si continua sa suporte aceleasi tratamente violente din partea agresorului.
In cadrul familiilor, copiii si mai ales sotiile care cad victime acestui tip de tratament, cu toate acestea, intr-o proportie covarsitoare, femeile nu se despart sau nu divorteaza de agresor, si raman, in continuare in relatie chiar daca actele de violenta se repeta si, de cele mai multe, ori chiar se amplifica „metodele de corectie”.
Mai multi specialisti au incercat sa propuna diverse teorii care sa explice aceasta stare psiho-emotionala de atasament pe care unele persoane abuzate o resimt fata de agresor. Astfel, doi cercetatori canadieni, Dutton si Painter, au propus teoria asa-numitei „legaturi traumatice”, care sustine ca victimele au avut parte in prima perioada a copilariei de tratamente violente din partea familiei sau a anturajului. Mediul in care un copil creste este definitoriu pentru conturarea viitoarei personalitati a adultului, si daca un copil creste intr-o atmosfera definita de violenta, aceasta va capata o oarecare tenta de normalitate in ochii copilului din punct de vedere al viziunii despre relatiile intre oameni si comportamentele acestora.
Aplicata femeilor victime, teoria mai sus mentionata nu are, totusi, suficienta sustinere empirica, deoarece, asa cum evidentiaza statisticile din mai multe tari, numai circa o treime dintre femeile abuzate de parteneri au crescut in medii familiale caracterizate de violenta (Correctional Service Canada, 1988, p.20).
Alte teorii sunt tributare modelului psihanalitic dezvoltat de Sigmund Freud, considerand ca, in general, victimele sunt persoane dominate de tendinte masochiste, incitand astfel agresorul la comiterea actelor de violenta. Aceste teorii de sorginte freudiana nu pot explica totusi de ce femeile victima au relatii conflictuale, sado-masochiste, numai cu partenerii lor, nu si cu alte persoane.
Sociologul american Lenore Walker, elaboreaza o teorie interesanta, denumita „teoria neajutorarii invatate”. Prin intermediul ei, autorul incearca sa aduca in prim plan faptul ca reactia victimei este invatata din istoria experientelor anterioare. Astfel, daca victima invata din experientele trecute ca nu poate avea nici un fel de control asupra mediului sau asupra unei situatii nefavorabile, cu timpul isi pierde orice fel de motivatie de a incerca sa schimbe ceva, adoptand o atitudine de pasivitate.
Teoria lui Walker sustine ca neajutorarea invatata se aplica la toate situatiile cu care victima se confrunta.
In literatura de specialitate exista foarte multe teorii cu privire la relatia dintre victima si agresor, insa nici una nu este completa si convingatoare, pentru a putea fi verificata in intregime.
In orice relatie (intra)familiala care implica atasamentul emotional dintre victima si agresor, trebuie identificati, de fapt doi factori (Correctional Service Canada, 1988, p.20-21).:
a). Distributia puterii si modul cum este constientizata aceasta distributie – cel mai adesea agresorul este o persoana autoritara iar victima se simte subjugata si dominata ;
b). Frecventa abuzului – perioadele de timp care se scurg de la comiterea unui abuz pana la coniterea altuia, pot sa includa si comportamente agreabile, care fac victima sa uite ca a fost agresata. In acest fel, victima traieste perioade alternative, in care se gasesc atat perioade placute cat si de natura agresiva.
Acesti doi factori pot explica motivele pentru care o mare parte dintre  victimele violentei nu actioneaza in sensul de a se adresa autoritatilor si raman cantonate in acest tip de relatii.
Acest lucru duce in timp la crearea unor paternuri de gandire pe care victima le adopta – cel mai adesea sotia - in care aceastea sunt convinse ca bunastarea sau viitorul lor depind de bunastarea sau viitorul agresorului, acesta devenind un motiv suficient de puternic pentru a-i ramane in continuare loiala si atasata. Daca vorbim de copii si batrani, factorii dominanti ai atasamentului sunt dependenta fata de agresor si incapacitatea de a lua decizii pe cont propriu.

Cristian Manea - Psiholog
Natura umana transpusa in maxime


§  „Descoperim in noi insine ce ne ascund ceilalti si recunoastem in altii ceea ce ascundem de noi insine.” (Vauvenargues).
§  „Multe dintre femei  nu plang moartea iubitului atat din dragoste, cat din dorinta de a aparea demne de a mai fi iubite.” (La Rochefoucauld).
§  „Pedeapsa mincinosului consta nu in faptul ca nu este crezut, ci in faptul ca el nu poate crede pe nimeni.” (G.B.Shaw).
§  „Cele mai multe conversatii se fac din concesia reciproca de a vorbi despre sine insusi.” (N. Iorga).
§  „Daca vrei sa faci bogat pe cineva, nu-i spori averea, ci i-ai din dorinte.” (Epicur).
§  „Multumeste-te cu ce este, dar cauta ceva mai bun.” (Socrate).
§  „Exista oameni cu o structura sufleteasca foarte ciudata : nu pot trai fara suferinta. Cand nu mai au nicio suferinta, ei devin ipohondri.” (L. Blaga).
§  „Bogatia experientei straine castigata si-n carti se numeste eruditie. Experienta proprie este intelepciune. Cel mai mic capitol al acesteia este mai pretios decat milioane din celalalt.” ( G.E.Lessing).
§  „In conversatie nu aduce vorba la tot pasul, cu rost sau fara rost, de ispravile si intamplarile tale; caci placerea pe care o ai tu de a povesti nu o au si cei dimprejur de a te asculta.” ( Epictet).
§  „Nu e intotdeauna bine sa spunem tot ce avem pe inima, dar sa cautam sa n-avem pe inima decat ceea ce am putea spune.” (P. Janet).
§  „N-am regretat niciodata ce n-am spus, dar am regretat de multe ori ce am spus.” (Ibn al-Muqaffa).
§  „Prietenia neintarita de intelepciune poate fi usor dezbinata de prostie.” (W. Shakespeare ).
§  „Sa nu cautati a-l face pe om mai bun prin ratiune, ci prin exemplu ; nu incercati a misca, decat prin emotie ; sa nu credeti ca puteti trezi dragostea altfel decat prin dragoste. Fiti ceea ce vreti sa fie celalalt. Viata voastra, iar nu cuvintele voastre sa fie o predica.” (H.Fr. Amiel).
§  „Nu e destul sa stii, trebuie sa si aplici; nu e destul sa vrei, trebuie sa si faci.” (J.W.Goethe).
§  „Viata ar fi un somn sau o realitate in mod esential mediocra, daca n-ar salva-o indivizi care in mod permanent se framanta cu un gand, se consuma cu o simtire si se topesc intr-un avant sau o prabusire. Dintr-un nivel superior al vietii, faptul de a te prabusi dramatic este mai relevator pentru fenomenul vital, decat stingerea lenta intr-un echilibru plat. Nu importa absolut deloc cat traiesti, ci importa numai cat ai pus din tine in fiecare clipa.” ( Emil Cioran).
§  „Cele mai multe certuri provin din faptul ca oamenii nu-si exprima bine propriile ganduri si le interpreteaza gresit pe ale altora.” (B. Spinoza).
§  „Plictiseala o cunosc numai oamenii care n-au un continut launtric mai adanc si care nu se pot mentine vii decat prin stimulente exterioare. Toate nulitatile cauta varietatea lumii din afara, fiindca superficialitatea nu este altceva decat realizarea prin obiecte. Omul superficial n-are decat o problema: salvarea prin obiect. De aceea, el cauta in lumea din afara tot ceea ce aceasta ii poate oferi pentru a se putea umple de sine insusi cu valori si lucruri exterioare.” ( E. Cioran).
§  „Noi dam ajutor altora pentru a-i face sa ne dea si ei in imprejurari asemanatoare; si aceste servicii, pe care le facem lor, sunt, la drept vorbind, un bine pe care ni-l facem noua insine anticipat.” (La Rochefoucauld).
§  „Marea noastra greseala este ca incercam sa solicitam fiecaruia in parte virtutile pe care nu le are, neglijand a le cultiva pe cele pe care le poseda.” (M. Yourcenar).
§  „Este intelept nu acela care se intristeaza de ce-i lipseste, ci acela care se bucura de ce are.” (Democrit).


Cristian Manea - Psiholog
http://www.cristian-manea.ro/

luni, 26 decembrie 2011



Stresul
       –“Prietenul nostru”

Totul a inceput intr-un mod aproape bizar, prin anii 20, cand un tanar student in medicina la Universitatea din Praga - Hans Selye descoperea, pornind de la experientele pe soareci, ca organismele vii pot fi influentate intr-un mod aproape dramatic de diferiti agenti exteriori. El numeste totalitatea raspunsurilor nespecifice provocate de agenti fizici agresivi „sindrom general de adaptare”.
Influenta teoriei lui Selye incepe sa isi faca simtita prezenta incepand din anul 1950, ajungand practic sa fie unul din cele mai uzuale concepte ale vietii contemporane.
La serviciu, in metrou, la plaja,  peste tot auzim cum pluteste in aer cate o relatare in care cuvantul „stres” este aproape folosit pentru inceputul propozitiei.
Considerat ca fiind una din „bolile civilizatiei”, stresul a devenit mult mai uzual in vocabularul nostru decat  bucurie, entuziasm, speranta, prietenie, valori, moralitate etc.
In concluzie, daca tot a devenit acest concept familiar in viata noastra, hai sa ne intrebam daca nu cumva el  ne este drag? Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ne gandim cum am incepe o discutie la birou, acasa sau cu prietenii:
-„Salut, ce faci?
- Multumesc, excelent, ma simt minunat, as vrea sa spun ca sunt stresat insa nu imi vine, aproape ca nu mai stiu ce este stresul”- acum, inapoi in realitate, cam cum credeti ca o sa va catalogheze lumea? – Incercati si va las pe voi sa va bucurati de raspunsuri.
Poate este mai bine sa ne lamentam, sa ne supunem unui sir nesfarsit de scuze, de probleme, asa practic suntem in trend, nu iesim in evidenta, ba mai mult, reusim poate pe alocuri sa fim lasati in pace, sa fim alintati, compatimiti.
Daca maine ar disparea cuvantul „stres”, ma gandesc oare ce am inventa?
Ne-am simti stresati ca nu mai exista stresul?
Probabil ca am incepe sa ne gandim ca viata noastra de zi cu zi ne aduce lucruri bune sau mai putin bune, ne-am gandi ca avem de indeplinit anumite sarcini si poate am invata ca viata este suma sentimentelor pe care alegem sa le traim in fiecare zi.
Va rog sa va ganditi, daca nu ar mai exista cuvantul (stres), nu s-ar mai declansa emotia (nemultumire, suparare, tristete etc)  si implicit actiunea de evitare (fumat, alcool etc)?
Hai sa incercam impreuna un experiment. Pentru o zi, macar o singura zi din viata noastra sa monitorizam gandul si emotiile noastre atunci cand apare cuvantul stres. Sa luam fiecare gand si sa-l analizam, de unde vine, ce beneficiu ne aduce, este oare real, suntem una cu gandul nostru?
Rezultatul ramane intr-un mod sincer sa il analizam fiecare. Am convingerea deplina ca de cele mai multe ori o sa zambim la final intrebandu-ne:
-  Stres? La naiba, asta este doar un cuvant, iar eu aleg sa-l folosesc de cele mai multe ori cu zambetul pe buze...


Cristian Manea - Psiholog
http://www.cristian-manea.ro/

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Tulburarile de personalitate


Grupa de tulburari ale personalitatii

Tulburarea personalitatii
Comportamente supredezvoltate
Comportamente subdezvoltate
Grupa A

Personalitati excentrice si bizare
Paranoida

Hipervigilenta
Neancredere
Suspiciune
Seninatate
Incredere
Acceptare
Schizoida

Autonomie
Izolare

Intimitate
Reciprocitate
Schizotipala

Evitare sociala
Comportament excentric
Gandire magica

Conformism
Gandire logica
Bunavointa

Grupa B

Personalitati dramatice, emotionale si dezorganizate
Antisociala

Agresivitate
Exploatare
Atacare
Empatie
Reciprocitate
Sensibilitate
Borderline

Hiperactivitate emotionala
Impulsivitate
Autocontrol
Atasamente durabile
Histrionica

Exhibitionism
Impulsivitate
Expresivitate
Controlul impulsurilor
Organizare
Comportament ponderat
Narcisica

Inflatia ego-ului
Competitivitate

Impartirea bunurilor
Identificarea cu grupul

Grupa C

Personalitati anxioase si ineficiente
Evitanta

Vulnerabilitate sociala
Evitare
Inhibitie
Aseritivitate
Spirit gregar
Dependenta

Nevoia de suport
Atasament

Autonomie
Mobilitate
Obsesiv - compulsiva
Control exagerat
Responsabilitate
Perfectionism

Spontaneitate
Frivolitate
Comportament ludic
Caldura afectiva


Psiholog - Cristian Manea
Diverse clasificari ale emotiilor


PAUL EKMAN ŞI EMOŢIILE UNIVERSALE

      Psihologul american Paul Ekman  de la Universitatea California (expert în studiul emoţiilor, manifestărilor acestora şi în studiul mecanismului minciunii), pe baza rezultatelor unor îndelungate cercetări pe toate continentele, arată că există 4 expresii faciale care pot fi recunoscute de orice persoană aparţinând oricărei culturi de pe planetă:
  • Frica,
  • Mânia,
  • Tristeţea
  • Bucuria.                                          
     Universalitatea acestor manifestări poate fi tratate drept un puternic indiciu că aceste 4 emoţii sunt emoţii fundamentale, ce ţin de natura umană.
     Primul care a constatat caracterul universal al emoţiilor a fost Charles Darwin, folosind această idee pentru a susţine teoria evoluţionistă,  motivând că emoţiile reprezintă modele de reacţie mentală întipărite în sistemul nervos.


CERCUL EMOŢIILOR DUPĂ ROBERT PLUTCHIK

      Psihologul american Robert Plutchik a creat în 1980 "cercul emoţiilor", care constă din 8 emoţii fundamentale şi 8 emoţii complexe, formate din câte două emoţii fundamentale. Emoţiile fundamentale pot fi observate pe cercul al doilea din imagine şi incluse în tabelul de mai jos, pe când emoţiile complexe sunt cele trecute pe fundal alb: optimism, dragoste, supunere, înfiorare, dezaprobare, remuşcare, dispreţ şi agresivitate.




Emoţii fundamentaleEmoţiile opuse
BucurieTristeţe
ÎncredereDezgust
FricăMânie
SuprizăAnticipaţie
TristeţeBucurie
DezgustÎncredere
MânieFrică
AnticipaţieSurpriză






CLASIFICAREA EMOŢIILOR DUPĂ DANIEL GOLEMAN

   Psihologul Daniel Goleman (cunoscut în special pentru cercetările sale privind inteligenţa emoţională), face următoarea clasificare a emoţiilor:


Mânia
Tristeţea
Frica
Bucuria
Iubirea
Surpriza
Dezgustul
Ruşinea

Furia
Supărarea
Anxietatea
Fericirea
Acceptarea
Şocul
Dispreţul
Vinovăţia
Resentimentul
Mâhnirea
Nevozitatea
Uşurarea
Prietenia
Mirarea
Aversiunea
Jena
Exasperarea
Îmbufnarea
Preocuparea
Mulţumirea
Încrederea
Detestarea
Supărarea
Indignarea
Melancolia
Consternarea
Binecuvântarea
Amabilitatea
Repulsia
Remuşcarea
Vexarea
Mila de sine
Neînţelegerea
Încântarea
Afinitatea
Umilinţa
Animozitatea
Singurătatea
Îngrijorarea
Amuzamentul
Devotamentul
Regretul
Irascibilitatea
Disperarea
Teama
Mândria
Adoraţia
Ostilitatea
Deprimarea
Spaima
Plăcerea senzuală
Dragostea
Ura
Groaza
Răsplata
Mila
Fobia
Satisfacţia
Panica
Extazul


    Goleman afirmă că pe baza emoţiilor se formează predispoziţiile (ori, am spune noi, starea de spirit), care sunt mai puţin evidente/intense ca emoţiile, dar au o durată mai mare. Dincolo de predispoziţii sunt temperamentele, tendinţa de a-ţi aminte anumite emoţii şi care defineşte/determină comportamentul general al persoanei în anumite conjuncturi.