Nevoia de socializare, multe întrebări...
Întrebări, răspunsuri, teorii, multe lucruri şi fapte care încearcă să explice alte lucruri, alte fapte. Dintr-un univers interior, intim, cald încercăm să evadăm pentru a intra în ”contact” pentru a socializa şi a ne simţi integraţi.
Fără valenţe filosofico-ironice adaug că viaţa socială este destinată, în mare parte, oamenilor teribil de trişti. În mare parte, este o formă de exhibiţionism social în care oamenii aplatizaţi de viaţa plină de tendinţe materialiste, obtuzi, stresaţi şi mereu în criză de timp se întâlnesc pentru a-şi etala ultimele cumpărături sau a-şi descărca deşeurile emoţionale adunate din ultimele relaţii de socializare eşuate. Vorbim de clienţi, de facturi, de evaluări, de e-mail-uri, de ce opţiuni are telefonul, vorbim orice, mai puţin despre - de ce ne întâlnim cu adevărat?
Să reflectăm !!!
Nevoia de socializare vine din dorinţa de a împărtăşi, de a nu fi singuri..., deci dintr-o nevoie. Mergând pe firul epistemologic al ”nevoii” ar trebui să ne întrebăm ce naiba este o nevoie ? Nevoia în sine reprezintă o trebuinţă, o necesitate, o dorinţă de a adera la sentimentul unei stări care îţi lipseşte. Pornind într-o astfel de cercetare, trebuie să privim în noi, să privim exact în locul de unde vine „nevoia” şi să ne întrebam cât de mult suntem dispuşi să cercetăm şi cât de mult timp suntem dispuşi să rămânem acolo pentru a afla un răspuns. De cele mai multe ori ne sperie tăcerea, iar teama de a ne confrunta cu noi înşine este înfiorătoare. De multe ori ne simţim atât de goi încât nu avem ce sa ne spunem şi atunci simţim nevoia să vorbim. Nici nu mai contează ce, cu cine şi cel mai trist este că aproape nu mai suntem conştienţi nici de ce. O facem aproape natural, ca şi respiratul, vorbim mult şi de fapt nu mai comunicăm mare lucru, de fapt nu mai comunicăm aproape nimic încercând doar să respectăm nişte convenţii sociale.
Nevoia de socializare vine din dorinţa de a împărtăşi, de a nu fi singuri..., deci dintr-o nevoie. Mergând pe firul epistemologic al ”nevoii” ar trebui să ne întrebăm ce naiba este o nevoie ? Nevoia în sine reprezintă o trebuinţă, o necesitate, o dorinţă de a adera la sentimentul unei stări care îţi lipseşte. Pornind într-o astfel de cercetare, trebuie să privim în noi, să privim exact în locul de unde vine „nevoia” şi să ne întrebam cât de mult suntem dispuşi să cercetăm şi cât de mult timp suntem dispuşi să rămânem acolo pentru a afla un răspuns. De cele mai multe ori ne sperie tăcerea, iar teama de a ne confrunta cu noi înşine este înfiorătoare. De multe ori ne simţim atât de goi încât nu avem ce sa ne spunem şi atunci simţim nevoia să vorbim. Nici nu mai contează ce, cu cine şi cel mai trist este că aproape nu mai suntem conştienţi nici de ce. O facem aproape natural, ca şi respiratul, vorbim mult şi de fapt nu mai comunicăm mare lucru, de fapt nu mai comunicăm aproape nimic încercând doar să respectăm nişte convenţii sociale.
Trist sau nu, oamenii se întâlnesc nu pentru a comunica, ci pentru a-şi aduce la cunoştinţă nevoile, indiferent de natura lor.
Multe teorii susţin că omul are o structură relaţională şi că limbajul este unul din aspectele care au dus la dezvoltarea noastră ca specie iar personal sunt total de acord. Separaţia conceptuală intervine atunci când văd că oamenii au pierdut simţul valorilor spirituale, al valorilor care să aducă un plus relaţionării dintre ei. Gradul de ignoranţă este probabil efectul mutilării unei societăţi care are ca principii dezumanizarea prin reclame şi imaginile pline de valenţe materiale, dogmatice şi sexuale. Oamenii se simt nevoiţi să apeleze la tot felul de simboluri ale puterii, tocmai pentru a ascunde marele gol care se află în ei.
Socializarea este încercarea disperată de a ascunde, de a masca faptul că, în cea mai mare parte a timpului, simţim atât de apăsător inutilitatea existenţei noastre, a tiparului existenţial prin care trebuie să trecem pentru a ajunge nimic mai mult decât o poză pe o piatră şi o amintire care, cu timpul, se va şterge şi ea.
Poate că socializarea este bună, poate este rea, treaba mea nu este de a da verdicte pro şi contra. Tot ce pot face este să mă gândesc dacă voi vă întrebaţi sau dacă măcar vă pasă...?
Răspunsurile sunt ca şi comorile - mai întâi trebuie să începi să le cauţi.
Socializarea este încercarea disperată de a ascunde, de a masca faptul că, în cea mai mare parte a timpului, simţim atât de apăsător inutilitatea existenţei noastre, a tiparului existenţial prin care trebuie să trecem pentru a ajunge nimic mai mult decât o poză pe o piatră şi o amintire care, cu timpul, se va şterge şi ea.
Poate că socializarea este bună, poate este rea, treaba mea nu este de a da verdicte pro şi contra. Tot ce pot face este să mă gândesc dacă voi vă întrebaţi sau dacă măcar vă pasă...?
Răspunsurile sunt ca şi comorile - mai întâi trebuie să începi să le cauţi.
