Atasamentul victimei fata de agresor
In ultimul deceniu, studiile care monitorizeaza cazurile de violenta familiala si intrafamiliala au cunoscut o larga dezvoltare datorita multiplelor valente psiho-sociologice pe care le implica. Ca o constatare paradoxala, aceste studii demonstreaza ca cea mai mare parte a persoanelor care sunt supuse violentelor, nu adreseaza plangeri la autoritatile abilitate si continua sa suporte aceleasi tratamente violente din partea agresorului.
In cadrul familiilor, copiii si mai ales sotiile care cad victime acestui tip de tratament, cu toate acestea, intr-o proportie covarsitoare, femeile nu se despart sau nu divorteaza de agresor, si raman, in continuare in relatie chiar daca actele de violenta se repeta si, de cele mai multe, ori chiar se amplifica „metodele de corectie”.
Mai multi specialisti au incercat sa propuna diverse teorii care sa explice aceasta stare psiho-emotionala de atasament pe care unele persoane abuzate o resimt fata de agresor. Astfel, doi cercetatori canadieni, Dutton si Painter, au propus teoria asa-numitei „legaturi traumatice”, care sustine ca victimele au avut parte in prima perioada a copilariei de tratamente violente din partea familiei sau a anturajului. Mediul in care un copil creste este definitoriu pentru conturarea viitoarei personalitati a adultului, si daca un copil creste intr-o atmosfera definita de violenta, aceasta va capata o oarecare tenta de normalitate in ochii copilului din punct de vedere al viziunii despre relatiile intre oameni si comportamentele acestora.
Aplicata femeilor victime, teoria mai sus mentionata nu are, totusi, suficienta sustinere empirica, deoarece, asa cum evidentiaza statisticile din mai multe tari, numai circa o treime dintre femeile abuzate de parteneri au crescut in medii familiale caracterizate de violenta (Correctional Service Canada, 1988, p.20).
Alte teorii sunt tributare modelului psihanalitic dezvoltat de Sigmund Freud, considerand ca, in general, victimele sunt persoane dominate de tendinte masochiste, incitand astfel agresorul la comiterea actelor de violenta. Aceste teorii de sorginte freudiana nu pot explica totusi de ce femeile victima au relatii conflictuale, sado-masochiste, numai cu partenerii lor, nu si cu alte persoane.
Sociologul american Lenore Walker, elaboreaza o teorie interesanta, denumita „teoria neajutorarii invatate”. Prin intermediul ei, autorul incearca sa aduca in prim plan faptul ca reactia victimei este invatata din istoria experientelor anterioare. Astfel, daca victima invata din experientele trecute ca nu poate avea nici un fel de control asupra mediului sau asupra unei situatii nefavorabile, cu timpul isi pierde orice fel de motivatie de a incerca sa schimbe ceva, adoptand o atitudine de pasivitate.
Teoria lui Walker sustine ca neajutorarea invatata se aplica la toate situatiile cu care victima se confrunta.
In literatura de specialitate exista foarte multe teorii cu privire la relatia dintre victima si agresor, insa nici una nu este completa si convingatoare, pentru a putea fi verificata in intregime.
In orice relatie (intra)familiala care implica atasamentul emotional dintre victima si agresor, trebuie identificati, de fapt doi factori (Correctional Service Canada, 1988, p.20-21).:
a). Distributia puterii si modul cum este constientizata aceasta distributie – cel mai adesea agresorul este o persoana autoritara iar victima se simte subjugata si dominata ;
b). Frecventa abuzului – perioadele de timp care se scurg de la comiterea unui abuz pana la coniterea altuia, pot sa includa si comportamente agreabile, care fac victima sa uite ca a fost agresata. In acest fel, victima traieste perioade alternative, in care se gasesc atat perioade placute cat si de natura agresiva.
Acesti doi factori pot explica motivele pentru care o mare parte dintre victimele violentei nu actioneaza in sensul de a se adresa autoritatilor si raman cantonate in acest tip de relatii.
Acest lucru duce in timp la crearea unor paternuri de gandire pe care victima le adopta – cel mai adesea sotia - in care aceastea sunt convinse ca bunastarea sau viitorul lor depind de bunastarea sau viitorul agresorului, acesta devenind un motiv suficient de puternic pentru a-i ramane in continuare loiala si atasata. Daca vorbim de copii si batrani, factorii dominanti ai atasamentului sunt dependenta fata de agresor si incapacitatea de a lua decizii pe cont propriu.
Cristian Manea - Psiholog
